De peste 4 ani interacționez cu antreprenori la început de drum și cu provocările pe care le au când fac primii pași în promovarea online. În urma discuțiilor cu ei, am observat o serie de situații comune cu care aceștia se confruntă. Astfel, am compilat această listă cu cele mai întâlnite provocări și soluții la îndemână pentru ei.

1. Website-ul

Când lansează o afacere antreprenorul vrea să aibă încă de la început un website complex cu foarte multe funcționalități. Un website care să rupă gura târgului și care, eventual, să nu mai necesite modificări pentru un an-doi. Acele funcționalități nu sunt esențiale pentru startul afacerii și de multe ori întârzie lansarea website-ului pentru foarte mult timp. Investițiile financiare și de timp ajung mult mai mari decât cele previzionate inițial.

Rezultatul: lansarea website-ului este mult întârziată, rămân sume insuficiente pentru promovarea afacerii și a website-ului, ba mai mult, apare și presiunea timpului de a produce rezultate.

Soluția: Dezvoltă rapid și ieftin o primă variantă a website-ului, care să cuprindă informații esențiale: prezentarea afacerii, date de contact, imagini și o scurtă descriere a produselor sau serviciilor oferite.

Investește restul bugetului în publicitate. Pe măsură ce vânzările cresc poți aloca fonduri și pentru versiunea complexă a website-ului. Mai mult, odată ce începi să câștigi clienți, vei primi feedback din partea lor cu funcționalitățile pe care ei le așteaptă de la tine și astfel, vei investi într-un website cu adevărat util și relevant pentru ca ei să cumpere mai ușor.

2. SEO vs Google AdWords

Ai lansat website-ul afacerii și vrei să fii cât mai sus în căutările pe Google, dar nu știi ce să alegi între SEO și Google Adwords? Părerile sunt multe, iar dilema antreprenorului va fi mereu: vânzări rapide sau investiție pe termen lung?

Soluția: Pentru rezultate rapide alocă buget pentru reclame Google Adwords care pot da rezultate chiar și de a doua zi. Pe termen mediu și lung, optimizarea website-lui poate trimite noi vizitatori relevanți pe website.

3. Fanii de pe facebook

Fiind rețeaua socială cu cei mai mulți utilizatori, fiecare își dorește cât mai mulți fani pe pagina proaspăt lansată. Antreprenorul se uită pe paginile competiției și asociază numărul de fani cu succesul afacerii.

Soluția: De multe ori, numărul de fani nu este relevant în ecuația obținerii de rezultate. Concentrează-ți eforturile și bugetul către campaniile care cresc notorietatea, interacțiunea și vânzările (cele care aduc profit afacerii), iar numărul de fani va crește ca o consecință.

4. Ce se întâmplă cu vizitatorii care nu comandă?

În medie, 99% dintre vizitatorii unui website nu comandă la prima vizită. Ce se întâmplă cu ei după ce părăsesc website-ul? Cum îi poți aduce înapoi și convinge să cumpere fără a investi din nou foarte mulți bani?

Soluția: Campaniile de remarketing îi targetează doar pe cei care au vizitat website-ul. Prin aceste campanii, poți oferi incentive-uri foștilor vizitatori pentru a-i convinge să efectueze comanda.

5. Nu ai timp

Antreprenorul nu are timp să studieze toate metodele de marketing online și să fie la curent cu schimbările periodice care au loc în domeniu.

Soluția: te aștept la acest curs intensiv de marketing online unde, pe parcursul unei singure zile, vom parcurge etapele elaborării unei strategii coerente de marketing online și a utilizării principalelor canale ce pot livra rezultate în România.

The following two tabs change content below.

Daniel Matei

Sunt un comunicator online cu experiență de vânzări care îmbină experiența acumulată până acum pentru a dezvolta cursuri de marketing online. Ajut afaceri și ONG-uri precum ale tale să își seteze corect obiectivele de comunicare, promovare și vânzare online și dezvoltăm împreună strategii și tactici ce te vor ajuta să îți atingi aceste obiective folosind într-un mod cât mai eficient bugetul disponibil.